A fost ridicat in secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi intarituri, pe o stanca la picioarele careia curge paraul Zlasti. Castelul este o constructie mareata, cu acoperisuri inalte si divers colorate, cu turnuri si turnulete, ferestre si balcoane impodobite cu dantelara pietrei cioplite.
Fiind una dintre cele mai mari si vestite proprietati ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaste in timpul acestuia insemnate transformari. El devine astfel o somptuoasa locuinta, nu numai un punct strategic intarit. Cu trecerea anilor, diversii stapani ai castelului i-au modificat infatisarea, imbogatindu-l cu turnuri, sali si camere de onoare. Galeria si donjonul – ultimul turn de aparare (turnul “Ne boisa” = Nu te teme), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum si Turnul Capistrano (dupa numele unui vestit calugar de la curtea castelului) reprezinta cateva dintre cele mai semnificative parti ale constructiei. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare incapere de receptii), Turnul buzduganelor si Bastionul alb care servea drept depozit de bucate, Sala Dietei, avand medalioane pictate pe pereti (printre ele se gasesc si portretele domnilor Matei Basarab din Tara Romaneasca si Vasile Lupu din Moldova). In aripa castelului numita Matia se mai desluseste destul de vag, o pictura referitoare la legenda cu corbul de la care se zice ca isi trag numele urmasii lui Iancu de Hunedoara (Corvini).
In curtea castelului, alaturi de capela zidita tot in timpul lui Iancu de Hunedoara, se afla o fantana adanca de 30 de metri. Dupa legenda, aceasta fantana ar fi fost sapata de trei prizonieri turci, carora li s-a promis libertatea daca vor ajunge la stratul de apa. Dar dupa 15 ani de truda, cand au terminat fantana, stapanii nu s-au tinut de cuvant. Se spunea ca inscriptia de pe zidul fantanii inseamna “Apa aveti, dar suflet, nu”. In realitate, continutul descifrat de specialisti este “Cel care a scris aceasta inscriptie este Hasan, care traieste ca rob la ghiauri, in cetatea de langa biserica”.
Castelul a fost restaurat si transformat in muzeu.
Cetatea a fost ridicata in secolul 13 pe un neck vulcanic inalt de 184 de metrii. Este mentionat documentar in 1269 sub numele de Castrum Deva si a fost un puternic punct de sprijin al luptei antiotomane din Transilvania. In august 1849 a fost devastata de o puternica explozie la depozitul de munitie. Ca urmare cetatea a fost abandonata si astazi exista doar ruinele cetatii. Recent a fost amenajata pentru turisti existand chiar si o instalatie de transport pana in varful Dealului Cetatii unde se afla cetatea.
In comuna Sarmisegetusa, in partea de sud-vest a depresiunii Hateg, se afla ruinele capitalei Daciei Romane, numita si Ulpia Traiana Sarmisegetusa, fondata de guvernatorul Terentius Scaurianus intre anii 108 – 110. Timp de doua secole acesta a fost centrul politico-administrativ al provinciei Dacia. Sediile guvernatorului, al administratiei, al aparatului fiscal, al centrelor militar, economic si religios isi aveau locul dupa zidurile cetatii. In timpul domniei imparatului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a fost denumita Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, iar in perioada 222-235 i s-a adaugat epitetul de metropolis.
Ruinele Ulpiei Traiana Sarmisegetusa sunt cel mai interesant obiectiv turistic din aceasta zona, oferind turistilor imaginea unui oras roman, la fel ca multe altele, cu forul, palatul augustalilor, thermele, amfiteatrul, edificii publice si particulare. In 1982 a fost inaugurat un muzeu unde se afla expuse obiecte de argint si bronz, ceramica, statuii ale zeilor romani, monede, pietre de mormant, medalione, mozaicuri, fibule si altele.
Parcul National Retezat a fost creat in 1935, fiind primul parc national din Romania si era destinat conservarii frumusetilor muntilor si florei endemice din zona. Altitudinile variaza intre 794 m si 2.509 m (vf. Peleaga).
Muntii Retezat au unele din cele mai frumoase privelisti din Europa sud-estica. Masivul este traversat de multe poteci turistice marcate pentru amatorii de drumetii.
Flora Retezatului este renumita prin diversitatea floristica, adapostind aproape 1.190 specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute in Romania. Existenta aici a mai bine de o treime din flora Romaniei este unul din motivele pentru care a fost declarat Parc National. La acestea se adauga un numar mare de specii inferioare. Fauna Parcului National Retezat, datorita habitatelor sale foarte diverse, naturale sau putin modificate de interventia umana, adaposteste o fauna deosebit de bogata atat in ceea ce priveste numarul de specii ,cat si in numarul mare de exemplare care alcatuiesc populatiile acestor specii.
La finalul lui 2006, Administratia Parcului National Retezat a incheiat proiectul GEF “Managementul Conservarii Biodiversitatii” in zona Retezatului. Tot din 2006, s-a inceput implementarea proiectului LIFE05 NAT/RO/000165 – Managementul conservativ al habitatelor alpine ca sit Natura 2000 in Parcul National Retezat.
Construita in sec.XII pe un sit din sec. IV. – foarte bine pastrata cu fresca interioara, aflata in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane – Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa – acest ciudat edificiu al Tarii Hategului a fost obiectul multor controverse iscate intre diferiti oameni de stiinta, dornici de a-i stabili originea. Unii au considerat ca la inceput biserica a fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci; altii vorbeau de un fost templu roman al zeului Marte. Nicolae Iorga plaseaza construirea monumentului in secolul al XVI-lea, iar istoricul de arta Vataseanu, in ultimul sfert al secolului al XIII-lea.
S-au facut numeroase investigatii, dar monumentul continua sa-si pastreze cu indaratnicie taina. Se presupune ca biserica veche din Densus a suferit mari modificari de-a lungul timpului si, in special, la sfarsitul secolului al XIII-lea. Construita din bolovani de rau, caramida cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare, etc., luate desigur din Ulpia Traiana, biserica din Densus are un aspect straniu, starnind totodata admiratie si uimire. In semiintunericul care stapaneste interiorul acestei masive constructii se disting cu greu fragmente de pictura ramase peste ani. Picturile de pe registrele superioare ale peretilor naosului ca si de pe altar apartin zugravului Stefan. Semnatura cu care acesta si-a pecetluit opera se poate vedea si azi. Profilate pe un fond ultramarin, figurile executate vadesc realele calitati artistice ale mesterului.
Asezata intr-o poiana, inconjurata de un peisaj mirific, Manastirea Prislop se afla la 13 km de Hateg. De aproape sapte secole, ea reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Parintele Nicodim, ulterior sanctificat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu. El a venit din Tara Romaneasca, unde ctitorise manastirile Tismana si Vodita.
Manastirea Prislop a fost construita in acelasi stil TRICONC si este singura de acest fel din Transilvania. Al doilea ctitor al manastirii a fost Domnita Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Basarab, refugiata in Transilvania dupa moartea tatalui sau. Se spune ca Domnita Zamfira era foarte bolnava cand a venit la Prislop si s-a vindecat band apa din izvorul cu puteri tamaduitoare din curtea manastirii. Mormantul ei se afla in pronaosul bisericii. Avutul cel mai de pret al manastirii este icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, daruita tot de domnita Zamfira in 1580, cand s-a incheiat reconstruirea bisericii.
Unul din staretii manastirii, Ioan de la Prislop, a fost timp de 20 de ani (1585 – 1605) Mitropolit al Transilvaniei. Manastirea a avut o existenta zbuciumata. A fost incendiata in 1762 din ordinul generalului Bukow, iar calugarii ortodocsi au fost alungati.
Aproape doua secole a apartinut Bisericii Romane unita cu Roma (greco-catolica). A revenit la cultul initial in octombrie 1948. O luna mai tarziu a fost adus la Prislop Parintele Arsenie Boca. Licentiat in teologie si absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti, el este considerat al treilea ctitor al manastirii pentru ca, timp de 41 de ani cat a fost staret si, apoi, duhovnic al manastirii, a reorganizat-o, a reconstruit-o si a pictat-o, dandu-i stralucirea de astazi.
Din 1976, Prislopul este manastire de maici. In 1991 a fost infiintat in incinta ei Seminarul Teologic Monahal Sfanta Ecaterina, cu o durata de scolarizare de cinci ani.
Prima mentiune documentara dateaza de la 1392. Pe locul monumentului medieval au fost descoperite vestigiile unei villa rustica romana.
Monumentele medievale, coboara pana in sec. XIII, cand este atestata o curte cneziala si biserica de curte cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Cladita din piatra la sfarsitul sec. XIII, prezinta un turn clopotnita pe fata de vest, o nava scurta cu plafon de scanduri si un altar dreptunghiular boltit in cruce pe nervuri.
Odinioara pictata si la exterior, pastreaza astazi in interior pictura lui Grozie, mester mentionat de o inscriptie (al treilea sfert al sec. XIV), intr-un stil original, sinteza de elemente iconografice bizantine si trasaturi stilistice nord italiene, dar si cu o puternica amprenta romana.
Biserica din Streisangeorgiu este considerata cel mai vechi monument medieval romanesc. Ea a fost construita de cnezii din familia Balea inainte de secolul al XII-lea, pe locul unei biserici de lemn care a fost ridicata in secolele VII-VIII d. Hr. In favoarea afirmatiei ca biserica este foarte veche, pledeaza o serie de argumente. Astfel, pe zidurile bisericii s-a gasit o inscriptie in limba slavona de la 1314, iar in 2 morminte s-au gasit monede din vremea regelui Bela (1131-1141 d. Hr.). Dupa traseul zidariei, mai stangaci, in tratarea rustica, biserica a fost construita de localnici. In interiorul bisericii, pe fata estica a turnului clopotnitei se pastreaza urmatoarea inscriptie, cea mai veche din cate se cunosc pana acum in intreaga arta medievala romaneasca: „in numele Tatalui si Fiului si Duhului Sfant, au zidit jupan Candres si jupanita lui Nistora si fiii lui aceasta manastire Sfantului mare mucenic si atas a lui Hristos, Gheorghe si s-a savarsit si s-a scris, pentru pomenirea si sanatatea si mantuirea sufletelor lor, in zilele lui Jigmon crai, voievozi ai plaiurilor fiind Ioanes si Iacov, anul 6917 (1409), octombrie 2 zile”.
Biserica a fost refacuta intre anii 1408-1409 de cneazul Candres si de sotia sa, Nistora. Pictura a fost executata de mesterul Teofil. Tabloul votiv infatiseaza familia ctitorilor in centru, cneazul Candres si sotia sa sustin modelul ctitoriei lor; de o parte si de alta sunt zugraviti jupan Latco, fratele lui Candres si Vlaicu fiul lor. Modificarea arhitecturii prin adaugarea turnului spre vest si repictarea interiorului bisericii au avut loc in acelasi secol, secolul al XV-lea. In secolul al XVIII-lea i s-a adaugat o tinda. In prezent se mai pastreaza tabloul votiv care reprezinta familia cnezilor Candres.
Intre anii 1976 – 1980 se fac cercetari intense asupra bisericii si este declarata monument istoric, moment in care se hotaraste si revenirea la forma sa initiala din perioada de inceput.
Dupa datele istorice cladirea a fost ridicata intr-o prima forma, cu elemente de piatra, in a doua jumatate a secolului al XV-lea. Pe atunci, familia nobililor locali era cea mai de frunte din tinut, remarcandu-se prin avere si ambitiile sociale ale membrilor ei. Din secolul al XVI-lea ei sunt cunoscuti consecvent numai sub numele de Kendeffy. Cladirea din coltul de sud-vest al complexului, a servit drept capela calvina familiei si slujbasilor ei. De amintirea ei se leaga numele unor pastori care au facut incercari de traducere a unor texte sfinte, in limba romana, dar cu ortografie maghiara.
